Nr. 1-3/2001

Multe sunt satisfacţiile pe care le poate aduce o activitate ca aceea care se desfăşoară, din 1993, sub egida Filialei Iaşi a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române şi, din 1999, şi sub aceea a Institutului "Sever Zotta". Publicaţiile şi reuniunile ştiinţifice stau, desigur, pe primul plan. Sensibilizarea şi solidarizarea semenilor aparţinând unor foarte diverse categorii de vârstă şi sociale înseamnă un succes a cărui importanţă e greu de aşezat în vreo ierarhie. Contribuţia la rezolvarea corectă a unor chestiuni ale vieţii publice înseamnă mai mult decât simpla prezenţă în viaţa ştiinţifică, academică şi universitară. Dar când se poate constata că una sau alta dintre acestea (ori toate la un loc) îndeamnă la lucru şi oferă un model valabil, urmat cu îndrăzneală şi cu succes, satisfacţiei profunde i se adaugă şi bucuria de a fi contribuit la îmbunătăţirea generală a înfăţişării vieţii noastre ştiinţifice.
Buletinul Institutului de Filologie Română "A. Philippide" (re)apare acum, după modelul Buletinului nostru (aşa cum şi acesta a avut, în prima sa înfăţişare, modelul buletinului editat la Sibiu de Comisia de Istorie a Oraşelor). E o expresie şi mai înaltă a solidarităţii intelectuale, ilustrând grăitor rolul, valoarea şi puterea modelului.
Întru mulţi ani !

Heraldică personală (II)

Tudor R. TIRON

Szilágyi de Horogszeg. Pe argint, ieşind dintr-o coroană de aur (flăcări roşii), un ţap de munte negru, ţinând un brad (butuc de brad) verde. Cască de jută, încoronată, în cimier ţapul din scut. Lambrechini: negru şi argint. I. Nagy, Magyarország családai czimerekkel és nemzékrendi tablákkal (Pest, 1857-1868), X, p.137; Der Adel, p.232 şi pl. 169; O. Velescu, Castelul de la Hunedoara, Bucureşti, 1961, p.28 şi fig.27 (stema Elisabetei, soţia lui Iancu de Hunedoara). Vechi nobili ardeleni ai clanului Garázda, Nicolae şi Dionisie Garázda de Mecsincze, împreună cu ruda lor, Ladislau II de Zylagh (Szilágyi), primesc în 1409 o diplomă cu stemă de la Sigismund de Luxemburg. Fiul cel mai mare al lui Ladislau, Mihail II S. de Horogszeg, este la 1456 căpitan al Belgradului.

Carp. Pe azur, trei stele cu câte şase raze, de argint, cu o bordură de aur. Cască cu gratii, încoronată, în cimier cinci pene de struţ, aur, azur şi argint, alternate. Lambrechini: azur şi argint. Col. Mănescu, piatră armoriată la conacul de la Ţibăneşti. În pecetea lui Petre P. C. (v. mai jos), stelele au fost înlocuite prin pentagrame, scutul fiind timbrat cu cască de turnir în semiprofil (neîncoronată) şi cu patru pene de struţ (col. Olga Racoviţă, n. Carp). Există şi o variantă cu o bordură de argint încărcată cu 12 bezanţi de azur (Lecca, p.152; Hagi-Moscu, pl.3; Larionescul, fig.219). Sursa de inspiraţie este herbul Karp (cf. Aleksandr B. Lakier, Russkaja gheraldika, reimpr., Moscova, 1990, p.270, citând pe Kasper Niesecki, Korona Polska). Vechi neam de boieri moldoveni. La 1646, Carp Lungul cumpără satul Ţibăneşti (Vaslui), dar îl pierde în 1658; Ţibăneştii revin (1771) şi rămân în patrimoniul familiei până în 1949. Petre P. C. (1837-1919), fondator al "Junimii", şef al Partidului Conservator (1907-1912) şi prim-ministru al României (1910-1912), este, desigur, personalitatea proeminentă a familiei.

Fondul "Sever Zotta" la Iaşi

Recent, în cadrul Institutului Român de Genealogie şi Heraldică "Sever Zotta" a fost formulată dorinţa ca dosarele din Fondul personal "Sever Zotta" precum şi fişele genealogice din Fondul "I. Tanoviceanu" - aflate la Direcţia Arhivelor Naţionale din Bucureşti - să poată fi consultate la Iaşi, dat fiind faptul că cele două personalităţi "titulare" s-au ocupat exclusiv cu genealogia moldovenească, iar viaţa şi activitatea lor sunt strâns legate de oraşul Iaşi (unde Tanoviceanu a fost profesor la Facultatea de Drept iar Zotta - directorul Arhivelor Statului, în anii 1912-1934). Venind în întâmpinarea acestei doleanţe, Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale (director: d-ra Marcela Ifrim) a făcut - chiar şi în absenţa unei solicitări oficiale - demersurile necesare pentru obţinerea de copii după respectivele documente aflate la Bucureşti. Prin amabilitatea d-lui Corneliu Mihai Lungu, directorul D.A.N.I.C., au sosit la Iaşi şapte role de microfilm, cuprinzând 5023 de cadre cu conţinutul dosarelor 15-79 din Fondul personal "Sever Zotta". Acestea reprezintă partea de maxim interes genealogic din totalul de 200 de dosare, cât are întregul fond, ele conţinând documente (originale şi copii), note, studii şi transcrieri de note şi manuscrise ale unor articole de genealogie. Pentru conţinutul celorlalte dosare, poate fi consultată prezentarea publicată de d-na Nataşa Popovici în revista "Arhivele Moldovei" (I-II, 1994-1995 - cf. p.4 a acestui Buletin).
Microfilmele - care pot fi consultate la sala de studiu a Arhivelor ieşene - se referă la următoarele familii: Albotă, Alecsandri, Arapu, Arbure, Balş, Banilovschi, Bantăş, Boldur, Brăescu, Brănişteanu, Bucioc, Buhuş, Cantacuzino, Cantemir, Cârste, Ciogolea, Ciomârtan, Ciudin, Coroi, Cracalia, Donici, Drăguşescul, Flondor, Giurgiuvan, Golia, Gore, Gosan, Hâjdău, Hurmuzachi, Isăcescu, Kalmuţki, Kapri, Keşco, Kogălniceanu, Krupenschi, Logotheti, Lucaveţchi, Morţun, Moţoc, Movilă, Nădejde, Paladi, Prăjescu, Roşca, Stârcea, Strătulat, Stroescu, Şeptilici, Tăutu, Udre, Ureche, Ursachi, Volcinschi, Zotta. Desigur, în aceste dosare se pot afla informaţii colaterale şi pentru alte neamuri.
Alte microfilme cuprind informaţii despre strămoşii Familiei Regale a României, despre strămoşii arhiducelui Franz Ferdinand (asasinat în 1914), precum şi date referitoare la cel de-al II-lea Congres de Studii Bizantine (Belgrad, 1926).

Rodica Iftimi

Institutul "Sever Zotta" primeşte cu multă bucurie vestea consemnată mai sus şi exprimă cele mai vii mulţumiri pentru iniţiativa atât de prompt pusă în practică. Sperăm că fondul cu care s-a îmbogăţit acum Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale va fi folosit de cercetători cu sârg şi cu folos, pentru progresul studiilor genealogice româneşti. Sperăm, totodată, că se va lucra onest şi cuviincios, fără "haiduciile" care se practică, uneori, în asemenea cazuri. Pentru valorificarea studiilor întemeiate pe materialele acestui fond, porţile "Arhivei Genealogice" vor fi întotdeauna larg deschise. (Şt. S. G.)

"Arhivele Moldovei", I-II, 1994-1995 [Iaşi, 1996], VIII+228 p; III-IV, 1996-1997 [Iaşi, 1999], 194 p.

Reluând o veche iniţiativă - pe care, în 1943, directorul de atunci al Arhivelor Statului Iaşi, Gheorghe Ungureanu, nu a putut-o finaliza - Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale, în colaborare cu Asociaţia Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor "Gh. Asachi", a decis editarea revistei "Arhivele Moldovei". Primele două volume, cu texte de însemnătate şi valoare foarte inegale, cuprind şi materiale a căror semnalare în Buletinul nostru poate fi utilă celor interesaţi de istoria şi genealogia moldovenească, dar la cunoştinţa cărora aceste publicaţii pot ajunge mai greu.
Două articole sunt în legătură cu patronul societăţii noastre: Nataşa Popovici, Sever Zotta - fond familial. Prezentare de fond (I-II, p.169-173) şi Silviu Vacaru, Sever Zotta în corespondenţa dintre Teodor Balan şi Constantin Turcu (III-IV, p.151-162). Informaţiile sunt folositoare şi interesante, unele chiar emoţionante; de neînţeles apare, însă, în primul articol, absenţa oricărei referiri la chipul în care marele fond "Zotta" a ajuns în patrimoniul arhivelor bucureştene.
Prezintă, de asemeni, interes pentru genealogişti articolul semnat de Elena Nechita, Contribuţii la studierea testamentelor familiei Balş (prima jumătate a secolului XIX) (I-II, p.182-189: semnalări din publicaţii şi spicuiri de formule, fără precizarea legăturii dintre semnatarii testamentelor şi fără nici un fel de alte informaţii despre ei), precum şi cel al profesorului N. A. Ursu, Ioan Nemişescu, autorul primei traduceri româneşti a operei lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae (III-IV, p.7-21: Ioan Nemişescu, de origine ardeleană, boiernaş moldovean, cu posteritate în Basarabia).
În ambele volume, se face un loc şi valorificării documentelor. Astfel, Cătălin Ştefan Mustaţă semnalează (I-II, p.34-36) câteva menţiuni de documente moldoveneşti din prima jumătate a veacului XVII - dintre care unul, din 20 august 1634, priveşte pe Sava Gane şi ai săi din Mihăieşti (şi nu Mihăileşti, cum apare în text, p.35) iar Gheorghe Pungă şi Zamfira Pungă publică (III-IV, p.61-75) nouă documente din anii 1704-1796 referitoare la satul Bobuleşti pe Prut (ţinutul Dorohoiului). Dar documentul cel mai interesant pentru studiile de genealogie şi istorie socială este, fără îndoială, Izvodul despăgubirii scutelnicilor pe sfertul I - ianuarie-martie 1837, identificat în Fondul Vistieria Moldovei şi publicat de d-l Costică-Ioan Gârneaţă (III-IV, p.88-122): informaţiile acestui izvor se alătură, pentru epoca respectivă, acelora din Vidomostia boierilor Moldovei din 1829 (publicată de regretatul Alexandru Perietzianu-Buzău în primele trei volume ale "Arhivei Genealogice", din 1994-1995) precum şi listelor de decese boiereşti din anii 1834-1856 (publicate de Mihai-Răzvan Ungureanu în aceleaşi volume ale numitei reviste); împreună, dar şi coroborate şi cu alte surse, dau o imagine mult mai concretă a ceea ce a fost clasa conducătoare a epocii.
Sub raport heraldic şi sigilografic, semnalăm articolul d-nei Maria Dogaru despre însemne heraldice dobrogene (I-II, p.94-102) şi cel al d-lui Sorin Iftimi, despre un pergament cu capsulă sigilară aurită, al Doamnei Raliţa Callimachi (născută Hrisoscoleu), din 22 decembrie 1759 (III-IV, p.123- 133).

"Revista de Istorie Socială", I, 1996 [Iaşi, 1997], 598 p.; II-III, 1997-1998 [Iaşi, 1999], XII+524 p.

Întemeiată din iniţiativa d-lui Mihai-Răzvan Ungureanu ca publicaţie a Centrului de Studii Româneşti din Iaşi al Fundaţiei Culturale Române, "Revista de Istorie Socială" a pornit la drum cu un program frumos şi bine articulat, ţintind spre restituţii pe cât de importante, pe atât de imperios necesare. Cuvântul de deschidere din primul tom înfăţişează cu toată limpezimea acest program.
Dat fiind profilul acestei publicaţii, multe dintre materialele adăpostite în paginile ei pot să prezinte, într-un fel sau altul, interes pentru cercetarea genealogică, mai cu seamă în legătură cu istoria familiei, dar şi prin documentele de istorie socială care se publică. Astfel, în primul volum sunt două contribuţii la istoria Cantacuzinilor (Violeta Barbu, Cronică de familie. Eseu asupra familiei patrimoniale în Ţara Românească în secolul al XVII-lea, p.29-50 şi Mariana Lazăr, Catastiful averii lui Şerban Cantacuzino, p.479-494) şi una la istoria familiei Gane (Mihai-Răzvan Ungureanu, Averile familiei Gane, p.395-436). Istoria familiei Sturdza beneficiază de contribuţiile semnate de Costin Merişca (despre domeniul Miclăuşeni, II-III, p.69-89), Gheorghe Pungă şi Zamfira Pungă (documente, în ambele volume). Alte documente cu informaţii de interes genealogic publică Violeta Barbu, I. Caproşu, Paul Cernovodeanu, Mihai-Răzvan Ungureanu. Unele texte (semnate de: Ligia Livadă, Ioan-Aurel Pop, Maria Magdalena Székely) privesc istoria familiei în general, cu referiri şi la elite.

"Revue des Études Roumaines", XVII-XVIII, Paris-Iaşi, 1993 [Iaşi, 1995], 310 p.; XIX-XX, Paris-Iaşi, 1995-1996 [Iaşi, 2000], 336 p.

Printr-un concurs fericit de împrejurări, în 1993 a putut fi adusă acasă revista întemeiată la Paris în 1953 de un grup de cărturari români refugiaţi în Occident în urma evenimentelor care au schimbat faţa României după al doilea război mondial. "Actul de întemeiere", datat 10 mai 1949, fusese semnat de Mircea Eliade, N. I. Herescu, C. Marinescu, Basil Munteanu, P. Sergescu şi Emil Turdeanu. Cel din urmă († 16.I.2001) a fost, de fapt, sufletul revistei până în 1977, rămânând, până la sfârşit, preşedintele de onoare al Comitetului de Redacţie.
Din materialele publicate în tomul XVII-XVIII, cercetarea genealogică va profita, sub diverse aspecte, de studiile aparţinând d-lor Paul Henri Stahl (Les noms de princes roumains, p.129-154) şi Mihai Sorin Rădulescu (Les archives du Grand Orient de France, source généalogique, p.193-202). Tomul XIX-XX are un grupaj genealogic, Les Cantacuzène à travers les siècles, cu contribuţii semnate de d-nii Matei Cazacu [Stratégies matrimoniales et politiques des Cantacuzène de la Turcocratie (XV-e - XVI-e siècles), p.157-181] şi Jean Michel Cantacuzène (Le destin des Cantacuzène de Crimée, p.183-190) - ambele provenind din "spaţiul" simpozioanelor de genealogie de la Iaşi.
Heraldica este reprezentată de studiul regretatului Jean-Nicolas Mănescu, Contributions héraldiques à l’histoire des sociétés secrètes (XIX-XX, p.245-267), comunicare prezentată la cel de-al XIII-lea Congres Internaţional de Genealogie şi Heraldică (Londra, 1976), ale cărui acte nu s-au mai publicat niciodată şi din care doar o parte a apărut în revista "Info" (nr.37 şi 38, 1985), în traducerea germană a cunoscutului heraldist Ottfried Neubecker.

Ştefan S. Gorovei 

Noi  reglementări  statutare

În temeiul art.37, al.2 şi ţinând seama de prevederile art.15, lit.f şi 19, al.2, din Statute, Comitetul Director al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică "Sever Zotta" a stabilit prezentul

REGULAMENT  AL  ALEGERILOR

Art. 1. Funcţiile de conducere şi control ale Institutului "Zotta" sunt accesibile tuturor membrilor activi ai Institutului; ele pot fi dobândite în condiţiile şi pentru duratele prevăzute de Statute, prin alegere de către Adunarea Generală sau prin desemnare de către Comitetul Director, confirmată apoi de Adunarea Generală.
Art. 2. Pentru îndeplinirea altor misiuni, în legătură cu organizarea activităţilor Institutului "Zotta", Comitetul Director este abilitat să desemneze persoanele pe care le socoteşte a fi cele mai indicate.
Art. 3. Implicând întrunirea Adunării Generale, alegerile vor fi programate cu prilejul Congreselor de Genealogie şi Heraldică de la Iaşi.
Art. 4. În stabilirea şi organizarea alegerilor, se va avea întotdeauna în vedere ca, pornind de la prevederile statutare cu privire la durata mandatelor, alegerile pentru principalele funcţii de conducere să fie decalate, pentru a se asigura continuitatea lucrului şi solidaritatea întru realizarea programelor.
Art. 5. Întrucât activitatea Administratorului-Delegat a început, efectiv, încă în 1995, odată cu primele pregătiri pentru organizarea Institutului "Zotta", iar Preşedintele a fost ales cu prilejul primei întruniri a Adunării Generale, în mai 1996, derularea mandatelor pentru aceste funcţii - ambele prevăzute pentru o durată de cinci ani - se va socoti ca începând din acei ani: 1996 pentru Preşedinte şi 1995 pentru Administratorul-Delegat (hotărârea Consiliului Ştiinţific din 23 septembrie 2000).
Art. 6. Derularea mandatelor (tot de cinci ani) pentru membrii Consiliului Ştiinţific începe în 1998, odată cu formarea primului Consiliu Ştiinţific.
Art. 7. În condiţiile prevăzute de Statute, Preşedintele şi Administratorul-delegat sunt desemnaţi dintre membrii Consiliului Ştiinţific în funcţie la data când expiră mandatele predecesorilor şi confirmaţi de Adunarea Generală cu prilejul proximei întruniri a acesteia.
Art. 8. În cazul când, la data expirării, mandatul Preşedintelui sau al Administratorului-Delegat nu este reînnoit, foştii titulari păstrează calitatea de membri ai Consiliului Ştiinţific până la încetarea acestei ultime calităţi.
Art. 9. Dacă un mandat expiră într-un an când nu este prevăzută întrunirea Adunării Generale, desemnarea succesorului se face cu prilejul întrunirii Adunării Generale din anul imediat anterior, noul titular urmând să preia respectiva funcţie la expirarea mandatului predecesorului (hotărârea Comitetului Director din 21 septembrie 1999 pentru art. 9-12).
Art. 10. Când unul dintre membrii Consiliului Ştiinţific sau Comitetului Director se află, pentru mai mult de 12 luni, în incapacitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale (boală sau absenţă mai îndelungată din ţară), atribuţiile sale sunt transferate unui alt membru al Institutului "Zotta" până la încetarea respectivei incapacităţi sau până la expirarea mandatului celui temporar înlocuit astfel.
Art. 11. Pentru cazurile prevăzute de articolele 9 şi 10 ale prezentului Regulament, desemnarea succesorilor revine Comitetului Director.
Art.12. Pentru atribuţiile de mai mică însemnătate, din cadrul Comitetului Director, mandatele pot fi prelungite automat cu un an.
Art. 13. Oricare dintre funcţiile de conducere sau control, dobândită prin alegere sau prin desemnare, încetează în următoarele condiţii:

a) la cerere, prin renunţarea, în scris, la respectiva funcţie;
b) ca urmare a renunţării, anunţate în scris sau verbal, la calitatea de membru al Institutului "Zotta";
c) ca urmare a pierderii calităţii de membru al Institutului, prin aplicarea prevederilor Statutelor, art.12, lit.a (corelate cu art.11 şi 12 din Regulamentul Cotizaţiilor) şi lit.b.

Art.14. Nici o calitate (funcţie sau atribuţie) prevăzută de Statute sau de Regulamente, nu va putea fi păstrată în cazul când deţinătorul (titularul) ei nu a achitat cotizaţiile timp de două trimestre succesive (hotărârea Comitetului Director din 13 iunie 2000).
Întrucât stadiul achitării cotizaţiilor şi eventualele restanţe sunt comunicate periodic tuturor membrilor Institutului "Zotta" şi, ca atare, necunoaşterea sau neinformarea nu pot fi invocate, prevederile alineatului precedent se aplică, automat şi fără notificare prealabilă, de îndată ce cazul este constatat de Comitetul Director.
Art. 15   Pentru îndeplinirea, în cadrul mandatelor în curs, a unei funcţii (atribuţii) devenite vacante prin aplicarea articolelor 13 şi 14 , Comitetul Director va proceda în conformitate cu prevederile Statutelor şi ale prezentului Regulament.
Dacă membrii Comitetului Director nu vor identifica o soluţie convenabilă, va fi consultat Consiliul Ştiinţific.
Art. 16. Prezentul Regulament devine parte integrantă a Statutelor (conform art.58) şi se va publica în Buletinul Institutului "Zotta" în proximul număr de după adoptarea sa.
Art. 17. Regulamentul alegerilor se aplică începând cu data adoptării sale şi va fi revizuit şi completat, în temeiul aceloraşi prevederi statutare în baza cărora a fost elaborat, ori de câte ori va fi necesar.

Adoptat de Comitetul Director în şedinţa din 7 noiembrie 2000.

Se  caută  răspunsuri …

D-l Michel Clément din Franţa  (9, rue des Archers, 69002 LYON, fax: 0478375232, E-mail: clementml@aol.com) caută informaţii despre strămoşii săi, plecaţi cândva din Maramureş. D-sa ştie că un Vasile Gernaliski (n. 25 decembrie 1774, Sighetul Marmaţiei - m. 20 decembrie 1841, Salmaise, Franţa) - fiul lui Gheorghe Gernaliski şi al Mariei Fonage (Fonaghi ?) - a ajuns colonel într-un regiment unguresc de husari, a participat la războaiele napoleoniene, a căzut prizonier, a fost dus în Franţa şi a rămas acolo, stabilindu-se în Burgundia. Provenea dintr-o familie ortodoxă, cu 11 copii, şi primise o educaţie bună, după cum o dovedeşte cunoaşterea mai multor limbi; familia era nobilă, posedând o stemă descrisă astfel: în câmp de argint, o terasă neagră cu trei spice de aur cu frunze verzi; coif de aur surmontat de silueta unui violonist (cu vioara în mâna stângă şi arcuşul în mâna dreaptă), de aur, cu brâu roşu şi pălărie verde. Aceste informaţii sumare au fost transmise, la 8 februarie 1998, d-lui dr. Silviu Tabac, membru al Institutului "Sever Zotta", care ni le-a comunicat pentru continuarea cercetărilor.

D-l dr. Tudor Diaconescu (Paşcani) caută informaţii despre soţii Vignal şi o fotografie a lor. Victor Ernest Vignal (1882-1952), medic radiolog, căpitan în armata franceză, s-a căsătorit la 20 martie 1918, la Iaşi, cu Alina Miclescu (n. 5 august 1896, Valea Rea - Codăeşti, Vaslui), fiica lui Eugeniu Sandu Miclescu, de 35 de ani, şi a Mariei Eugenia Miclescu, de 22 de ani, cu domiciliul în Iaşi, str. 40 de Sfinţi nr.5. Căpitanul Vignal a fost profesor de radiologie la Facultatea de Medicină din Iaşi şi, prin aceasta, aparţine şi istoriei medicinii româneşti, şi istoriei învăţământului superior ieşean; o fotografie a sa ar fi, de aceea, deosebit de importantă.

Tot din Franţa, d-l Jean-Marie Barthélemy, profesor de psihopatologie şi psihologie clinică la Chambéry (E-mail: Jean-Marie.Barthelemy@univ-savoie.fr), se interesează de familia pe care a putut să o aibă în România "un anume Serge Sauphar, care ar fi fost fiul natural al unui bancher român. Trebuie să se fi născut pe la 1920. Poate purta numele mamei sale, care trebuie să fi fost franceză. Bancherul ar fi murit după război şi el ar fi venit în Franţa prin 1945". Aceste detalii au fost comunicate d-nei Ionela Ciobănaşu de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi (E-mail: ionela@uaic.ro) la 12 octombrie 1999; două luni mai târziu, profesorul Barthélemy a adăugat alte informaţii (la fel de imprecise), primite de la cineva care cunoscuse pe Serge Sauphar şi care bănuieşte că, după nume, ar fi putut fi grec sau evreu; mama sa ar fi fost o "actriţă celebră (de teatru sau de revistă)". Sauphar ar fi primit moştenirea tatălui bancher, îngăduindu-şi, astfel, să împartă daruri bogate.

Cu aceste apeluri, inaugurăm o rubrică pe care de multă vreme am socotit-o necesară, dar spaţiul nu ne-a îngăduit-o; prin intermediul ei, sperăm să înlesnim schimbul de informaţii în domeniile de care se ocupă Institutul "Sever Zotta", spre folosul cercetătorilor, al celor pasionaţi de studiul genealogiei şi heraldicii şi, deopotrivă, al celor care îşi caută strămoşii.

Schiţă  genealogică  româno-sud africană  ?

Răsfoind la întâmplare colecţia ziarului "Telegraful Român", cunoscuta foaie sibiană apărută fără întrerupere din secolul XIX, am găsit, în numărul din 21 martie / 3 aprilie 1900, la rubrica Revista externă, un titlu extrem de interesant şi oarecum exotic: Un român generalisim bur.
În anul 1900, era în plină desfăşurare războiul anglo-bur (1899-1902), purtat pe teritoriul actualei Republici Sud-Africane. Cum s-a ajuns la acest război şi cum a ajuns un român într-un înalt post de comandă în armata burilor ? Cu secole în urmă, Olanda - sau Regatul Ţărilor de Jos, după denumirea oficială de azi - a avut, printre coloniile sale, Indonezia. Legătura dintre metropolă şi colonie se făcea pe o cale care ocolea prin sudul Africii, fiind extrem de istovitoare şi primejdioasă, mai ales din cauza faptului că, în lipsa alimentelor proaspete, echipajele se îmbolnăveau de scorbut şi marinarii mureau în număr mare. Oameni harnici şi practici - cam ca saşii de la noi - olandezii s-au gândit că cel mai nimerit lucru ar fi înfiinţarea, la jumătatea drumului, a unei colonii agricole, punct în care echipajele să se poată aproviziona cu alimente proaspete (în special verdeţuri) şi cu ce le-ar mai fi fost de trebuinţă. Astfel, ei au pus bazele oraşului Kaapstad (Capetown de mai târziu) iar europenii veniţi aici, cu roluri clare de agricultori, au fost cunoscuţi sub numele generic de buri, adică ţărani în limba olandeză.
Într-un timp relativ scurt, au apărut în sudul Africii patru republici bure, una dintre ele fiind Transvaal. Descoperirea zăcămintelor de aur şi diamante, urmate de cele de platină, argint şi alte metale rare şi preţioase, a dat peste cap viaţa patriarhală a burilor. Englezii au declanşat un conflict, care a degenerat rapid într-un război - războiul anglo-bur - care a dus la transformarea republicilor respective în colonie britanică. Se spune că, fiind în imposibilitate de a se mai aproviziona cu muniţie, din cauza eficientei blocade engleze, burii din ţinutul de nord - adică din Transvaal, ale cărui oraşe mai cunoscute au fost Pretoria şi Johannesburg - şi-au fabricat-o din materialul avut la dispoziţie: şi-au făcut gloanţe din aur !
În aceste împrejurări, comandant suprem (generalisim) al armatei Transvaalului a fost numit generalul Botha, fiu de grănicer român din comuna Iveşti (azi, în judeţul Bistriţa-Năsăud). Botha fusese ofiţer în armata austriacă: în 1881, era locotenent la Agram (azi, Zagreb). Din cauza unor datorii, se pare, a trebuit să demisioneze din armată şi a plecat în Africa de Sud, unde şi-a continuat cariera militară. Tatăl său mai trăia în 1900, în vârstă de 73 de ani; ultima scrisoare a fiului către el, în româneşte, data din 17 septembrie 1897.
Istoria sud-africană cunoaşte numele Botha nu doar ca un simplu accident istoric. Astfel, Pieter Willem Botha a fost preşedintele Consiliului de Miniştri (din 1978) şi apoi preşedinte al Republicii (1984-1989).

Constantin Ittu  

În lipsa altor informaţii, legătura dintre fiul de grănicer român năsăudean şi familia sud-africană Botha nu poate fi afirmată: o omonimie nu poate fi exclusă. Semnalăm ştirea pentru cercetări viitoare, care n-ar trebui să întârzie.

De la Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie (Filiala Iaşi)

Şedinţele de comunicări
Marţi, 16 ianuarie 2001: Flavius Solomon, Grigore Ţamblac. Observaţii genealogice şi heraldice; Petronel Zahariuc, Neamul Hăbăşeştilor în secolele XVII-XVIII.
Marţi, 13 februarie 2001: Sorin Iftimi, "Vornicii dinspre doamna". Note prosopografice (II); Mircea Ciubotaru, Familia Silion în secolele XVI-XIX.
Marţi, 13 martie 2001: Lucia Berdan, Înrudirea prin "moşie"; Petronel Zahariuc, Sigilografie eclesiastică în secolul XVIII. Noi contribuţii.

Pentru viitoarele şedinţe din cursul acestui an academic, sunt stabilite următoarele date: 10 aprilie, 15 mai şi 12 iunie 2001. Modificările de date nefiind cu totul excluse, membrii CHGS-Iaşi şi cei care doresc să asiste la aceste şedinţe sunt rugaţi să se intereseze - tel.: 21.86.77; 16.44.16 (Mircea Ciubotaru); 14.75.25 (Ştefan S. Gorovei); 23.71.01 (Petronel Zahariuc) - pentru confirmarea datei. În absenţa unor precizări speciale, locul (Biblioteca Institutului "A. D. Xenopol",str. Lascăr Catargi nr.15) şi ora (17.30) rămân întotdeauna aceleaşi.
Membrii Comisiei şi membrii Institutului "Sever Zotta" sunt invitaţi la aceste şedinţe şi sunt rugaţi să anunţe din timp titlurile comunicărilor pe care doresc să le prezinte. Reamintim că atât participarea la şedinţe, cât şi prezentarea de comunicări nu sunt condiţionate de apartenenţa la aceste societăţi.